Irina Dora Măgurean (n. Cluj) trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. A studiat la Universitatea de Artă și Design Cluj, unde a obținut titlul de Doctor în arte vizuale (2013). A realizat stagii de cercetare la MOME în Budapesta, Academia de Artă și Arhitectură, Praga. În prezent este lector al Departamentului de fotografie, Universitatea de Artă și Design Cluj și coordonează activitatea spațiului expozițional artist-run “Camera”, din cadrul Centrului de Interes, Cluj. În arta sa, este concentrată pe explorarea mediului fotografic, explorând granițele fotografiei ca practică experimentală.
Expoziții personale: A matter of light (Muzeul de Artă, Cluj, 2021), Blur - curator Maria Rus Bojan (Muzeul Brukenthal, Sibiu, 2020), Image Library (New Now art space, Frankfurt, 2018).
Expoziții de grup: Gute Bekannte (Patrick Heide Contemporary, Londra, 2018), Jeune Creation Europeenne (The Belfry, Montrouge, 2017), Almost Object (Vajda Museum, Szentendre, 2016).
Camera a început în 2017, în Centrul de Interes (Cluj), cu intenția de a introduce publicului local arta fotografică internațională. Accentul Camera este pe arta care folosește aplicații ale fotografiei în diferite domenii sau sub diferite forme, nu neapărat ca fotografie directă. Din 2019, s-a înființat si Camera Project Space, dedicat artei emergente fotografice din România, cu intenția de a promova și de a aduce vizibilitate asupra acestei scene artistice.
L: Ești artist, profesor universitar, curator și organizator de evenimente culturale la spațiul Camera, în Cluj, România. Ce înseamnă să porți toate aceste pălării? Cum este influențată practica ta de celelalte roluri pe care ți le asumi?
I: Așa înșiruite sună destul de pompos, nu m-am gândit până acum că le fac pe toate 😊. Cumva îmi ies organic, au zone de suprapunere. Baza este de artist, dar lucrând ca profesor la universitate, sunt în contact cu mulți tineri talentați. M-am gândit că trebuie făcut ceva pentru susținerea lor, foarte mulți dintre absolvenți după terminarea studiilor se detașază de zona artistică; eu ca studentă nu am avut așa o posibilitate: un spațiu dedicat exclusiv artiștilor fotografi (mai ales tineri) și sper ca în timp să se vadă rezultate pozitive.
Nu mă consider curator, deși poate legând și făcând conexiuni pentru câte un proiect, m-aș putea încadra și în această zonă, dar ce este drept este că îmi place să organizez expoziții, să gândesc un concept care să unească lucrările expuse. Prima expoziție pe care am organizat-o a fost și destul de ambițioasă: Movie in photography în cadrul TIFF (Transylvania International Film Festival), o expoziție cu artiști atât străini cât și români, cu fotografii regizate ca “film stills”, găzduită de Muzeul de Artă din Cluj. Eram studentă pe atunci.
Munca mea artistică nu este influențată de restul activităților într-un mod conștient și direct, dar ceea ce constat este că activitatea extra muncii mele de atelier (predatul și activitatea la Camera) mă țin într-o continuă dezvoltare, trebuie să fii la curent cu lumea artistică internațională, să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău.
foto: Irina Dora Măgurean
L: Camera este un spațiu artist-run. Ce înseamnă acest concept și cum este diferit de o galerie?
I: Este un spațiu dedicat evenimentelor artistice gestionat de un artist, sau de mai mulți artiști, după caz. Nu sunt spații comerciale, spre deosebire de galerii și pot fi percepute ca fiind mai “flexibile” și mai experimentale.
L: Cum ai descrie scena de fotografie din România? Este ea diferită de scena europeană?
I: Este o scenă emergentă, dar foarte dinamică. Fotografia se practică de mult timp în scena artistică din România, atât ca documentare (pentru performance-uri, land art, etc) cât și ca lucrări de sine stătătoare. În zilele noastre constat că zona de fotografie de artă este destul de diversă, poate nu atât de experimentală pe cât cea europeană, dar calitativ cred că se poate alinia fără nici o problemă. Ne lipsesc, în schimb, resursele necesare de a o promova la fel de mult și la aceeași valoare ca pe artele “clasice”. Am remarcat dificultatea de a separa fotografia ca tehnică și fotografia comercială de cea artistică; foarte multă lume se cramponează în “aparatură” și pierde esențialul, mesajul.
foto: Ana Maria Timofticiuc
L: Există apetit din partea publicului pentru fotografie în România? Cine este publicul Camerei?
I: Public există și interesul publicului mi se pare în creștere. De fapt așa am și pornit Camera, în 2017, cu ideea de a introduce publicului local arta fotografică internațională. Este ceva ce lipsește aproape cu desăvârșire în Cluj. Mai sunt pe ici colo câte un eveniment, mai sunt unele de fotografie de reportaj (care este oarecum mult mai accesibilă și mai de interes), dar de fotografie de artă, mai ales experimentală (aici mă refer nu neapărat la fotografia directă ci la aplicații ale acesteia) este ceva destul de rar. Camera este în continuare singurul spațiu de genul acesta din țară.
Dacă are acces la asemenea evenimente, lumea vine, este interesată să ia act de ceva nou.
Ca public pentru Camera am remarcat mai mult tineri cu studii superioare și cu un interes în artă (ori absolvenți, ori interesați de artă). Camera este locată în Centrul de Interes, un centru de artă contemporană, unde activează mai multe galerii, iar când avem opening-uri comune este foarte aglomerat, este foarte îmbucurător să vezi câtă lume vine să vadă expozițiile.
artwork: Driers Segers
L: Cum intri în contact cu artiștii pe care îi expui și care ar fi cea mai bună metodă pentru un tânăr artist să își crească vizibilitatea?
I: Acum cu pandemia, foarte mult online am făcut treaba aceasta. Înainte mai cunoșteam artiști pe la diferite activități artistice (rezidențe, târguri, expoziții), mai primesc propuneri și pe e-mail; mai remarc printre lucrările studenților câte ceva care îmi atrage atenția și atunci îi rog să îmi arate câte puțin din ce mai lucrează să îmi pot face o idee mai amplă despre munca lor.
Nu cred că este o “cea mai bună” metodă care să fie general valabilă pentru oricine. Creșterea vizibilității este o treabă care ia timp și necesită perseverență. O metodă bună pentru așa ceva sunt open call-urile sau aplicații la reviste specializate, de asemenea partea socială are un rol important, sa fie în contact cu scena artistică locală din orașul în care trăiește. O treabă simpatică mi se pare instagram-ul, se pot face tot felul de lucruri interesante pe instagram și îți aduce și o oarecare vizibilitate.
L: Expui atât artiști români, cât și străini. Care sunt provocările colaborării cu artiști internaționali?
I: Cea mai mare provocare este transportul lucrărilor 😊. De asemenea, uneori este destul de complicat cu artiști care nu au putut veni la expoziție și au trimis doar lucrări, în cazurile acestea ei trimit o simulare cât mai exactă a expoziției pentru a o putea instala după cerințele lor.
foto: Alexandru Măciucă
L: În ultimii doi ani ai susținut open calls pentru absolvenți, în urma cărora artiștii selectați au expus la Camera. Crezi că artiștii fotografi români tineri parcurg anumite teme cu precădere? Care ar fi ele?
I: Întâmplător am avut chiar teme variate între aplicații. Ce am întâlnit de câteva ori, dar sub aspecte diferite, este tematica sinelui și a analizei de sine. Din cercetările mele am mai observat un interes pentru zona de fotografie de reportaj cu tematici despre feminism, despre abuz fizic/sexual sau despre românii plecați în străinătate la muncă. Am mai remarcat un trend cu snapshot-uri. Cuplul, legăturile de cuplu, problematica iubirii-sexualității și a identității de gen este de asemenea un subiect destul de abordat.
L: În ianuarie, Camera a fost gazda virtuală a evenimentului At the beginning of century, unde ai prezentat câte o lucrare în fiecare zi de la diferiți artiști români. Imaginile sunt fotografii de familie reinterpretate prin colaj, desen, gravură sau text. Reprezentarea familiei plecând de la arhiva fotografică personală se înscrie într-un trend global. De unde crezi că vine acest interes artistic și care e însemnătatea lui pentru istoria artei? Ce încearcă artiștii români să rezolve, să exprime prin acest demers?
I: În primul rând, proiectul a fost tema de semestru cu care am lucrat la materia Mixed media cu studenții. Ideea proiectului a început de la fotografiile făcute la începutul secolului XX copiilor. Erau familii care aveau doar o singură fotografie cu copiii, era un eveniment mersul la fotograf. Studenții sunt născuți la 100 de ani după, începutul unui nou secol și pentru fotografie, când a ajuns ceva extrem de comun, accesibil și banal, iar din copilărie rămânem cu sute (sau mii) de fotografii. Aici intervine problema selecției, de ce păstrăm pentru o arhivare îndelungată o anumită fotografie în defavoarea alteia? Factorul emoțional este decisiv, de aceea am optat pentru lucrul pe fotografiile din arhiva personală.
Asta ca o mică introducere. Legat de întrebare, din punctul meu de vedere, munca pe arhivele personale de familie este o căutare a originilor, o întoarcere spre rădăcină, să găsești cât mai îndeaproape punctul de unde ai pornit. Un fel de a spune: căutarea identității.
foto: Irina Dora Măgurean
L: Ar trebui tinerii artiști care studiază în străinătate să se întoarcă după absolvire în România? Ce îi așteaptă acasă?
L: Ar trebui tinerii artiști care studiază în străinătate să se întoarcă după absolvire în România? Ce îi așteaptă acasă?
I: Este foarte greu de răspuns unei asemenea întrebări. Întrebarea este ce te așteaptă oriunde ai merge? Este o alegere extrem de individuală și pentru a o lua sunt mulți factori la mijloc. La o eventuală întoarcere acasă, nu cred că ar trebui să te aștepți la ceva, doar la bucuria familiei. Oriunde se poate răzbi, dacă ești bun în ceea ce faci.
În schimb, în sens invers, cred că este foarte prielnică schimbarea de mediu, dacă nu este posibilitatea efectuării studiilor în străinătate, măcar o bursă de studiu pentru perioadă determinată ar trebui să fie obligatorie pentru studenți.
L: Care este viitorul ideal pentru spațiul Camera în viziunea ta?
I: Un spațiu reper pentru scena de artă fotografică din România.
Camera Cluj
Irina Dora Măgurean